Gabriela Firea, către Nicușor Dan și Radu Mihaiu, pe tema Pasajului Doamna Ghica: „Încetați să vă mai lăudați zgomotos. Nu aveți niciun merit”

Publicat: 03/09/2022, 16:22

Fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea, îi acuză pe Nicușor Dan și pe Radu Mihaiu că folosesc fotografiile cu tablierul de la Doamna Ghica pentru imagine, și le transmite că nu au niciun merit pentru construcția acestui pod care a întârziat foarte mult.

„Dar ce vuiet e pe rețelele sociale! E festival printre “groparii Capitalei”! Au reușit, după doi ani, să aducă primele bucăți din tablierul metalic la Pasajul Doamna Ghica și sunt în stare să lanseze și artificii. Ar face orice să-și lege imaginea de proiect și să-i facă pe bucureșteni să creadă că datorită lor se construiește pasajul. Nu, ei au un singur “merit”: din cauza lor s-au pierdut 2 ani, iar șoferii care au trecut prin zonă s-au chinuit.

Au uitat câte critici au azvârlit în spațiul public în tot timpul mandatului meu și în campanie, fiind mereu împotriva proiectelor pe care le realizam împreună cu echipa mea. Acum sunt bune?

Nu, domnilor, aveți puțină onoare! Încetați să vă mai lăudați zgomotos. Nu aveți niciun merit. Voi erați cei care votați împotriva acestor proiecte în mandatul trecut, dar ați uitat, nu-i așa?”, a precizat Gabriela Firea pe Facebook.

Fostul edil continuă apoi atacul la Nicușor Dan.

„Mult mai bine ar fi ca Nicușor Dan și acoliții săi, în special necunoscuții care își fac imagine pe spinarea muncii altora, să le spună bucureștenilor de ce nu e gata încă acest pasaj, nu să se laude că au mai avansat un metru în doi ani!

Pasajul Doamna Ghica nu este finalizat și în zonă este tot aglomerație pentru că actualul primar general și majoritatea USR-PNL-PMP s-au încăpățânat să închidă o companie municipală implicată direct în proiect, cea de Consolidări, și a ținut aproape de faliment Trustul de Clădiri Metropolitane, constructorul principal”, mai scrie Firea.

Ministrul Familiei condamnă faptul că tablierul metalic al podului s-a fabricat în Italia.

„Material bun pentru selfie-uri și live-uri din șantier”

„Cât privește partea metalică a pasajul, care este acum material bun pentru selfie-uri și live-uri din șantier, realitatea este cu totul alta! Când au venit dânșii la primărie, tablierul era deja în lucru la o companie românească și sunt dovezi în acest sens. Au renunțat la acel contract și la bucățile deja asamblate în fabrică pentru un nou producător din Italia. Ce ar mai fi țipat dacă pe vremea mea s-ar fi construit tablierul în altă țară!

Mai grav e altceva, pasajul Doamna Ghica nu e gata nici anul acesta. Poate la anul pe vremea asta să se poată circula. Este strigător la cer pentru că știu cât s-a muncit în mandatul meu de primar general la acest proiect și ce delăsare a fost după. Știu și bucureștenii cum s-a muncit până noaptea târziu, cu eforturi financiare mari, și câte luni s-a stat după ce a ajuns Nicușor Dan primar.

Ca să fie clar, Pasajul Doamna Ghica este meritul specialiștilor din Primăria Capitalei și a celor care au lucrat în două companii municipale până în Septembrie 2020. Ce a urmat după noi este doar bătaie de joc, este clar că Nicușor Dan ar fi oprit definitiv și acest șantier dacă ar fi avut cum. P.S.: Pozele de mai jos sunt dovada “agitației” de pe șantier din această vară. Pustiu!”, a mai precizat Gabriela Firea.

Reacția Gabrielei Firea vine după ce Nicușor Dan și Radu Mihaiu, primarul sectorul 2, au postat pe Facebook imagini cu primele bucăți din tablierul metalic al podului, care a fost adus din Italia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
La 60 de ani, regina frumuseții din Buenos Aires arată uluitor de tânără și a...
INCREDIBIL! Belodedici a fost reținut de poliție, după niște evenimente ca în filme
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
„Familia secolului!” Emil Rengle și iubitul lui se țin de cuvânt și s-au pus pe...
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Afacerea de succes pornită de un maramureşean mutat de la oraş la ţară. Îşi vinde...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Cutremur cu magnitudinea de 6,6 în această dimineață. Unde s-a produs seismul și ce pagube...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
Reguli noi în Grecia. Aceste mașini sunt interzise!
Cornel Dinu se simte tot mai rău: „Nu mai iese din casă”
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Actorul Johnny Wactor a fost ucis în plină stradă. Ce au descoperit oamenii legii la...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Un sistem stelar triplu asemenea unei bijuterii cosmice, observat cu Telescopul Hubble
×